Ieri, povestind cu Cristina, mi-a spus ca tocmai a scos de
la cuptor o placinta cu mere, de post. "Cum ai facut-o?" am
intrebat-o si ea mi-a raspuns, cu un zambet: "Ca Alba-ca-zapada", facand deasupra o impletitura din aluat. Doar pasarelele ciripind vesele aducand
panglici de aluat in cioc mai lipseau din peisajul clujean, unde
se asternuse din nou zapada.
Cu ocazia asta ne-am amintit cum zicea Elena, fiica ei mijlocie, cand era mica, dimineata, la micul dejun: "Pune Altu'
ca zapada!", adica vroia sa vada iar si iar filmuletul cu povestea
frumoasei cu parul de abanos. Si harnica.
Mi-a spus ca toate mustacesc incantate de placinta cea rumena, de mi-a parut pentru o clipa ca razbate pana la mine aroma de mere si scortisoara...
Apoi mi-a zburat gandul la Praslea, iar privirea la cosul cu mere rozulii care nu erau cu nimic mai prejos decat merele de aur din poveste. Cum care poveste? Praslea cele voinic si merele lui. O mai stiti, sunt sigura: A fost odata ca niciodata...
"...un imparat puternic si mare si avea pe langa
palaturile sale o gradina frumoasa, bogata de flori si mestesugita nevoie mare!
Asa gradina nu se mai vazuse pana atunci, pe-acolo. In fundul gradinei avea si
un mar care facea mere de aur si, de cand il avea el, nu putuse sa manance din
pom mere coapte, caci, dupa ce le vedea inflorind, crescand si parguindu-se,
venea oarecine noaptea si le fura, tocmai cand erau sa se coaca."
Ia de aici, ca-i cosul plin:
Pune doar supusii (imparatiei) sa scoata din camara: dulceata din cea dulce-acrisoara cum ati pus azi-vara, alune din cele fistichii si merisoare, cate-or fi.
Apa rece si lamaie, faine merele sa tie.
Indoapa amestecul in mere. Parca-s chiar mai frumusele.
Apoi da-le la cuptor.
Asta da, desert usor!
De Ispirescu inspirata, asta a fost reteta toata!
S-auzim numai de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu