22 sept. 2012

Tarta cu smochine


In  vremea  copilariei  mele, smochinele  erau  ceva  din  categoria  trenului. In satele  de  munte: prin unele  sate chiar  trecea  de-adevarat, prin altele se auzea, din departare, suieratul lui, in vreme ce in cele mai izolate, se auzise doar ca ar exista.
Trenul, da.
Printre povestile mele preferate se numara (si inca sta la loc de cinste, ca altfel de ce as fi avut cu noi, peste mari si tari) povestea lui Muc cel Mic. Ma fascina cum daca mananci aceleasi fructe, dar din copaci diferiti, ba ti se lungesc urechile, ba ti se prefac la loc.


Nu cred ca m-am indoit  vreodata  ca  asemenea smochine ar putea exista, dar nici nu m-am incapatanat sa ajung sa le vad, prin  tinuturile lor calde si sa ma lamuresc cum stau, de fapt  treburile, cu  fructul  asta care-mi parea atat de misterios.
Cand, in cele din urma, le-am vazut  de-aproape, fara ca macar sa le fi cautat, de bucurie si  surpriza nici macar n-am zis ca ardeleanul, ala care a vazut girafa: "No, asa ceva..."


M-am bucurat doar ca , daca esti rabdator, unele vise devin realitate si m-am gandit ceva de genul:"De v-ati coace, tarta v-as face". Bineinteles, pana una alta, una simpla, cat sa va deschida si voua apetitul pentru fructul asta, de care eu una, nu ma satur, in diverse combinatii.


De data asta am aranjat fructele, taiate in jumatate, peste foietaj, le-am pus putina miere si-am presarat putin rozmarin pe care il uscasem intr-o punga de hartie si-apoi l-am  macinat, sa dea un gust cum nu mai incercasem, dar speram sa umple casa si masa de o aroma pe cat de neasteptata, pe-atat de imbietoare.

  
Asa a si fost. Ca de asta se zice sa gandim frumos. Eu fug acum la serviciu, ca altfel asa mai sta cu voi la o poveste, dar va las pe voi sa incercati si-apoi sa savurati tarta asta simpla, cu smochine. Va doresc pofta buna!


 Sa auzim numai de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu