29 feb. 2012

Praz cu masline


Cred ca si cei mai nastrusnici dintre noi,  nu putem dormi linistiti pana nu ne facem “tema”. Getuta mea draga  a spus acum cateva zile ca ar dori o reteta cu praz. Stii cum se zice, raspunsul la indemnul “Sari!”  e  “Cat de sus?”, nu car-ca-mar. Asa ca eu, in sinea mea, m-am intrebat imediat: “Cu ce sa fie?” Dar cum prietenii mei imi dau mereu prilejul sa ma manifest cum doresc, am stiut ca intrebarea mea retorica :  “Si oare cum ai vrea sa fie? Asa sau asa?”, va primi raspunsul asteptat: “Da”.
Asa ca mi-am luat frumusel  gentuta, am adus prazul, am  facut ce-am crezut c-ar  manca  prietenuta mea, acum ca e Post. Dar n-am postat nimic, m-am amuzat doar cum se posteaza Ron de-a curmezisul bucatariei, ca daca tot am treaba pe la frigider, aragaz, masa si alte locuri care daca nu se gateste nimic nici mare interes nu prezinta, si-o fi zis sa ma testeze cat de echilibrata sunt si-o fi fost curios cu ce-o sa aleaga el daca si cand o sa ma impiedic.
Dar eu cand sunt hotarata, sunt hotarata si nici macar faptul ca am primit azi un e-mail care imi dadea de stire ca mamaliga mea cu sarmale circula pe internet cu numele altora pe poza ( marlani.ro ) nu m-a descumpanit. Prea tare. Nici macar nu glumesc. Si unde mai pui ca de la ei  a preluat-o o   domnisoara de prin  Valcea, care zice  despre  cuptorul meu ca e iglu si asa mai departe. N-am stiut ca asa impact are mamaliga, cand in cele  din urma explodeaza. Iar pe cei din Valcea nu ma supar, ca pe acolo trece Oltetul. Bine ca n-am zis vreodata ca ”Nu ma mai mira…” Ba ma mira, dar asta e.
Asa ca sa revenim la prazul nostru. Ca azi pana si colega mea din Craiova, care e  fata buna, a parut suparata pe mine. Cine stie ce s-o fi asteptat sa fac sau sa zic si eu n-am cuplat la timp. Ce sa-i faci, asa e cand esti  de mamaliga. Dar uite acum, iute-iute sa lamurim cum am facut cu prazul.

L-am spalat bine, am curatat cozile, am taiat rondele din partea alba.
Rosiile le-am oparit un minut, apoi le-am trezit cu apa rece. Cam asa cum s-au petrecut lucrurile si cu mine in povestea de mai sus. Apoi le-am taiat felii frumoase (si zambitoare, ca ce altceva e de facut, decat sa mergem inainte).

Am pus o manuta de masline. Am mai turnat un strop de ulei.  Sare n-am mai pus, doar putin amestec de ierburi de Provence (rozmarin, cimbru, maghiran, busuioc, oregano si levantica) si le-am dat la cuptor.

Asa se explica ca Ron a fost multumit cu aroma.

Iar faptul ca se poate manca  si calda si rece m-a multumit si pe mine.

Ca altfel cum se impaca reteta asta cu planul meu de-a o trimite proaspata la Cluj, la prietenuta mea.

“Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se implineasca!” zice vorba. Tu ce zici, draguta mea Getuta?

 Sa auzim numai de bine!

23 feb. 2012

Red velvet cupcakes


Va apuca si pe voi uneori asa o pofta de “ceva dulce”, de-ati fi in stare sa va ziceti : ”Ce bine ar fi daca ar coace cineva niste prajiturele micute si dragute si mi le-ar trimite chiar acum. Par avion.”
Nu va deranjati sa sunati un prieten care “le are cu cocaturile” ca eu, cu insusirile mele telepatice, (prietenii stiu despre ce vorbesc) am receptionat mesajul.


Cam asa ma pregateam eu sa fac, dar in timp ce impachetam, mi-am amintit de zicala: ”Daca dai cuiva un peste, il hranesti pentru o zi. Pe cand daca il inveti sa pescuiasca, il hranesti pentru o viata.”

Asa ca, m-am gandit ca mai bine ar fi sa va spun si voua cum se fac aceste RED VELVET CUPCAKES.
Sunt chiar catifelate si rosii, cum le zice numele.

Pentru 12 bucati:
- 250 gr.faina, 200 gr. zahar , 1 plic praf copt, 1 lingurita bicarbonat, un praf de sare,
- 250 ml lapte batut, 200 gr. unt la temperatura camerei, 5 oua,  1 plic zahar vanilat, colorant alimentar rosu.
Culoarea rosie o puteti obtine (natural) cu suc de sfecla rosie. Sau (rapid) cu colorant alimentar.


Se preincalzeste cuptorul la 180 grade Celsius.
Se combina faina, praful de copt, bicarbonatul si sarea. Se dau prin sita.
Se amesteca untul cu zaharul pana devine usor si cremos. Se adauga pe rand ouale, amestecand dupa fiecare ou.
Se adauga treptat amestecul de faina  si laptele batut, alternativ. Se mixeaza bine, apoi se adauga vanilia si colorantul.
Formele se ung cu ulei.
Se toarna compozitie pana la ¾ din volumul formelor.


Se coc aproximativ 20 minute. Testati cu o scobitoare in centrul formei,  prajiturelele sunt coapte cand  scobitoarea iese curata.


Se lasa aproximativ 10 minute sa se raceasca in forme, apoi se lasa sa se raceasca complet.


Se pot glazura dupa plac.  
Pentru glazura se amesteca: 60 gr.crema branza (Philadelphia), 60 gr.unt moale, 200 gr. zahar pudra,
vanilie (zahar vanilat sau esenta)


Eu sper sa nu va treaca pofta chiar de tot si sa mai vreti sa “pescuim” si altadata, impreuna, retete de dulciuri. Ca ne place si sa le facem si sa le mancam.
Ce sa va mai doresc, decat: Pofta buna!
Fie sa nu va franga nimeni vreodata inima, de tot, de tot. Decat pe cele din aluat. Proaspat si bun. Facute cu drag.


Acum, ca stiti ce si cum se face, va trimit totusi ceva la pachet, asa cum pornisem: Gandurile mele bune, de drag si de dulce.

Sa auzim numai de bine!


18 feb. 2012

Sparanghel cu sunca






M-a intrebat, de curand, o prietena:

- “Tie chiar nu-ti plac legumele?”
- “Nu prea”.
- “Deloc? Deloc? Si nici nu gatesti cu ele?”
- “Ba da. N-am nimic impotriva lor.
   Doar ca nu ma dau in vant dupa ele.”
- “Nici sparanghelul?”
- “Ba sparanghelul, da. Ca e frumusel”.
- “Si cum il gatesti?”
- “Cu prosciutto.” Am raspuns. Si-am ras.





Azi, cumintica, m-am pus pe treaba, ca nu e mare lucru:

Se spala sparanghelul, se taie din codite.
Se sterge cu prosop de hartie, se inveleste in sunca. Se caleste cateva minute in unt topit.
Apoi se stopeste cu putin ulei balsamic amestecat cu ulei de masline.


Daca sunteti ghidusi si va place  si voua ca din cand in cand sa “dati cu bota-n balta”, nu va sfiiti, puteti faceti ca mine:

“Luati cu pita!” E bun.

Sa auzim numai de bine!

14 feb. 2012

Tort cu jeleu de zmeura

Daca vreti acum sa va explic cum a reusit tortul asta, facut in zi de iarna, sa (sur)prinda inima inflacarata in mijlocul lui, ar trebui sa va lamuresc mai intai prin ce fenomen anume se strecoara dragostea in inima omului. Dar cum stiu ca aveti si alte treburi azi, anul asta si in cei care urmeaza, n-o sa va ametesc mult cu vorbe. O sa va spun doar atat: Prin orice minune s-o fi petrecand una ca asta, odata instalata in inima noastra, iubirea o incalzeste si-o face sa tresara. Surprinsa. Si de bucurie. Treaba noastra ramane doar sa mai punem cate-un lemn pe foc, din cand in cand, sa-l intretinem. Cu cat mai des, cu-atat mai bine.

Luati si voi o aschiuta de la mine, ca am adunat eu
de-o legaturica.

Cuprinde:
Blatul:
- 8 oua
- 8 linguri de zahar
- 8 linguri de faina
- 1 praf de copt

Jeleu de zmeura:
- 500 gr. zmeura
        (proaspata sau congelata)
- 100 gr. zahar
- 12 gr. gelatina (granule)

Pentru ornat:
- 500 gr. frisca batuta, indulcita dupa gust
- zmeura proaspata
- ciocolata alba


Sa va spun totusi secretul. Cel mai greu si mai greu, la tortul asta, e sa gasesti:


Galbenus. De ou. De gaina. De curte. De casa. De tara.

Sau in orice caz, niste puicute care au mancat la viata lor numai boabe de mustar (musai Dijon).
Hai ca nu vreau sa va fac praf. Nimic nu e greu, la reteta asta, dupa cum nimic nu e prea greu pentru cei indragostiti.
Ce ziceti, incercati si voi? Macar o felie. Ca e foarte usor. Si dulce-acrisor. Numai bun.


Asa-mi imaginez eu o partitura la patru maini. Doua se tin mana in mana si cu celelalte doua papa.


Tort bun.

Sa auzim numai de bine.


13 feb. 2012

Prajitura (dietetica) cu branza

Zambiti, va rog! CHEESE CAKE.


Nu sunt ascultatoare (nici) cand vine vorba de respectat retetele. Am invatat asta de la catelul nostru, Ron: te asculta atent, roteste urechile asa incat sa nu-i scape nici o vorba, nici un sfat, si-apoi tot cum vrea el face. Asa e el, “copil” jucaus.

Asa si eu: Citesc reteta, ma pregatesc si ma emotionez, cu gandul ca sper sa iasa bine.

Apoi: Imi fac de cap. Ma dezlantui. Fac cum cred eu.
In orice caz, daca treaba asta cu bucatareala s-ar baza (exclusiv) pe fapte exacte, nu m-ati prinde pe mine pe “felia” asta. Ca eu sunt o visatoare. Si nu ma incadrez in tipare. Si-apoi, cine a mai vazut pesti care stau cuminti, cu saua pe ei. Pestii (din martie) sunt nazdravani, mananca jaratec. Si desert dulce si bun. Nu tocmai dietetic. Si beau vin. Dulce si bun.

Bine, dar sa nu o luam pe aratura.

Ce ne trebuie:

Blat:
- 50 gr unt
- 250 gr. biscuiti

Crema:
- 500 gr. crema Philadelphia (dietetica)
- 250 gr. smantana, semigrasa
- 2 plicuri gelatina (pulbere)
- 3 linguri indulcitor natural (Salvie), sau artificial (Splenda)
 -1 lingurita esenta de vanilie

Capsuni si menta pentru decor.

Cum se face:

Incalziti untul pana cand incepe sa se topeasca, apoi adaugati biscuitii rupti bucatele, amestecand.
Puneti amestecul, apasandu-l usor , pe fundul unei tavi cu baza detasabila.
Lasati sa se raceasca la frigider 20 minute.

Dizolvati gelatina in 50 ml apa rece. Se adauga intr-un ibric in care fierb 100 ml apa si 2 linguri zahar (sau indulcitor). Se amesteca pentru aproximativ un minut, se lasa sa se raceasca usor.

Mixati crema de branza, smantana, indulcitorul si esenta de vanilie. Adaugati, amestecand, compozitia de gelatina.

Turnati acest  amestec peste blatul de biscuiti si nivelati. Lasati sa se raceasca la frigider cel putin 4 ore.


Scoateti  prajitura din tava pe un platou de servit.

Mai interesant e ca (bineinteles) n-am ascultat partea care spunea: tava cu fundul detasabil. Asa lucrurile ar fi fost prea simple. Si-apoi, tavile mele cu fund detasabil n-au forma pe care o doream eu pentru tortul acesta.
De fapt, hai sa va spun adevarul pana la capat: Sunt eu visatoare, dar stiu ce bine e sa fie si un om cuminte, rabdator si bun la casa, bucataria si inima omului. Altfel, daca nu cu rabdarea, cum credeti voi ca ar trece “jumatatea noastra” proba la care il supunem cand il rugam sa scoata el prajitura din tava normala? De asta e bine sa avem tava acoperita cu folie de aluminiu.


Se decoreaza  prajitura cu capsuni, dupa placul inimii. Si cu frunzulite. DE MENTA.


Daca doriti puteti folosi si alte fructe, proaspete sau conservate.
Aici un exemplu cu piersici.


Pentru crema am folosit 350 gr. branza dietetica de vaci, scursa de zer, amestecata cu 150 gr. crema de branza (Mascarpone). 

Sa auzim numai de bine!

11 feb. 2012

Budinca de gris cu fructe


Zice cineva ca : ”Daca vrei cu orice pret sa te certi, orice motiv prinde bine”. Eu, pasnica din fire, n-am ganduri de sfada.
Cu poftele, insa, asta e alta poveste. Uneori mi se face pofta pentru ca un anume ingredient arata apetisant. Alteori, pentru ca am mai mancat undeva, candva si aroma imi staruie in amintire.
In  cazul  acestei  budinci cu gris, pe care am invatat-o  de  la un  maestru  bucatar  austriac, mi  s-a  parut ca n-am auzit nicicand o denumire mai frumoasa pentru un desert cu lapte. Cred ca cei din zodia Pestilor nu se dau in vant dupa lapte, iar eu nu fac exceptie. Daca laptele e cuminte si se transforma in inghetata, ciocolata si alte asemenea, ei…atunci  e altceva.

Nu vorbesc germana.
Dar la cat de melodioasa mi se pare  denumirea acestui desert, cred c-ar merita sa-nvat. Grieβ Flammerie.
Iar rezultatul final e atat de fin si aromat, incat faptul ca trebuie sa scoti samburii de la cirese mi s-a parut un pret prea mic pentru a-l pune la socoteala.


Am incercat mai demult sa fac reteta din amintire, dar n-a iesit asa cum era cand
m-a incantat. De data asta am cautat, cumintica, caietul meu vechi cu retete care mi-au placut.
Uite ce zicea Wolfgang ca ne trebuie pentru 6 portii:

- 450 ml lapte
- 60 gr. gris alb
- 450 gr. frisca
- 75 gr. zahar tos
- 1 foaie gelatina
     (sau un pliculet gelatina granule)
- coaja lamaie
- 1 praf sare
- 25 ml lichior portocale
- fructe pentru ornat







Mie mi-au iesit doar patru portii, dar generoase. Asa sunt eu cu cifrele, au doar valoare orientativa.
Cuvintele, astea da, au un farmec aparte. Grieβ Flammerie, ziceti si voi daca nu incanta auzul.
Se gusta lichiorul.
Laptele, zaharul, putina sare, grisul si coaja de lamaie se fierb la foc mic, aproximativ 4 minute, amestecand.
Se lasa putin la rece sau se pune vasul in care a fiert budinca in apa rece.
In timpul asta, se gusta lichiorul.
Se pregateste gelatina dupa instructiunile de pe pachet (se inmoaie foaia sau se hidrateaza granulele).
Apoi se amesteca cu grisul fiert si frisca batuta, indulcita dupa gust.
Se adauga lichiorul  de portocale ramas, macar 25 ml. El e responsabil pentru aroma atat de fina.


Se toarna in pahare, se lasa la rece pentru o ora, doua. Budinca. Ca lichiorul…

Ciresele  se fierb cu zahar si vanilie, pana se ingroasa siropul format.
Amestecam usor, avand grija ca fructele sa isi pastreze forma.


Se racesc, apoi se orneaza cu ele budinca.



Cum mie imi plac fructele de padure, am folosit si zmeura.



Sa auzim numai de bine!

4 feb. 2012

Pastravi in aspic

Ma intreaba uneori cei din jur, iar eu ma intreb deseori: ”De ce anume mi-e cel mai dor, din tara mea?”
De oameni. Si de locuri. De pietrele Coltaului.
Coltaul e  piatra mare si veche cat vesnicia, care se iveste printre brazi cand urci dinspre satul bunicilor mei inspre ”munte”, adica locul unde satenii isi duceau oile si vacile la pasunat, pentru lunile de vara. Daca aveam chef de o isprava, iar eu la astea sunt buna de cand ma stiu, fugeam inaintea bunicilor , chicotind in vreme ce bunica-mi spunea “Sa nu te duci pana in varf, sa nu te ia vantul”. Desi nu sunt curajoasa peste masura, pentru unele lucruri merita sa te avanti. Asa e si cu privelistea asta.
Daca ajungi aproape de varful Coltaului si stai linistit, auzi apa susurand in Valea Bulzilor.
Si dintr-o data copilaria cu toate bucuriile ei da navala in sufletul tau. Si ce ani au fost mai frumosi, daca nu aceia in care bunicii faceau orice ca sa-si vada nepoatele fericite.
Ca altfel, de ce-ar fi plecat bunicul cu undita lui incropita dintr-o nuia de alun sa aduca pentru noi pastravi cu toate culorile curcubeului agatate in spinare. 
Eram sigura pe vremea aceea, ca pastravii din apa raului de munte care separa Trifestii de Matisesti, satele care stau rasfirate pe culmile ce se ridica de-o parte si de alta a vaii, asa isi dobandisera culorile acele minunate, cum nu mai vazusem: adunasera in ei razele soarelui, iar noi ii puteam uneori vedea prin apa cristalina.
Ne minunam de frumusetea lor, dar si desteptaciunea lor, ne spusese bunicul ca pestele ne vede si nu vrea sa se lase prins, dar noi alergam oricum in susul raului, sperand ca ne vor sari in brate, macar de data asta.
Cred ca bunicul, in tineretea lui, il prinsese pe cel de aur si il eliberase, ca altfel cum sa fi facut el sa convinga unul sau doi sa i se agate de bat, doar de dragul de a ne vedea pe noi bucurandu-ne.
Bunicul ne mangaia obrazul cu mana lui muncita, iar sufletul cu vorbele care imi staruie  si-acum in gand :”dragele mosului”.
Uneori cel mai complicat e lasi ca lucrurile  sa fie simple. Asa si cu pestii astia, despre care va povestesc azi.  Am vrut sa fie in mediul lor, dar  si sa fie numai buni de mancat. Ca sa nu uitam de unde am pornit, va poftesc sa gatim impreuna.
Pentru ca nu stiu sa desenez, sa va pot ilustra cele de mai sus, am facut si eu ce-mi vine mai usor. La urma urmei, cred ca si gatitul asta, de drag, e o forma de a te exprima.
Am vrut sa va transmit si voua din starea de incantare pe care e usor s-o dobandesti cand vezi pastravi in apa de rau.
Cred ca greierasul meu o fi vrut sa-mi cante in struna si sa-mi demonstreze ca se poate sa faci cam tot ce-ti poti imagina.

Haideti sa va spun ce va trebuie si cum am facut.

Pastravi in aspic

2 pastravi, 2 cepe, 2 morcovi, 1 radacina de patrunjel
1 foaie de dafin, 1 lamaie, sare
3 plicuri gelatina albastra

Se spala bine pestele si se aseaza  intr-o tava la cuptor, impreuna cu apa si zarzavaturile pe care  in care  in prealabil le-am fiert pe jumatate.
Am vrut sa fie bine patrunsi, dar sa arate ca si cand n-ar fi gatiti, asa ca i-am fiert incetisor, la cuptor, in apa doar cat sa-i acopere, sa nu le crape pielea si nici sa nu se rumeneasca.
Separat se inmoaie gelatina in apa rece si se adauga in supa de peste strecurata.
Se aseaza  pestele in vas si se toarna peste el aspicul. Clar.
Se pune la rece pana se incheaga.
Mai multe nu sunt de zis.

Va doresc, cum ar zice cei din Tara Motilor, “Sa traiti cat pietrele Coltaului!”

Sa auzim numai de bine!